Pe 18 iunie, 10 studenți pasionați de Android au început programul de practică Changeneers, organizat de Impact Hub Bucharest și Samsung România. La aproape o lună de la startul Academiei, au încheiat perioada de cercetare și prototipare și au început să dezvolte aplicația prin care vor aduce o schimbare pozitivă în educație.

Până la 1 iulie, studenții au participat la workshop-uri în care au învățat cum să construiască o aplicație care are la bază nevoile utilizatorilor și au cercetat care sunt nevoile în rândul unor organizații precum Școala de Valori, Educativa, Fundația Noi Orizonturi, Entrepreneurship Academy, Coaliția pentru Educație sau Learnity, dar și în rândul  liceenilor.

În aceasta perioadă, au avut mentori din echipa Impact Hub, dar și pe Gabriel Stancu, din echipa Amber, pe teme precum ideația.

Studenții participă acum la cursuri de Android Development cu traineri Mobile Academy sau de monetizare și modele de business pentru aplicații mobile.

I-am întrebat direct pe ei ce a însemnat până acum această experiență, ce au descoperit nou despre nevoile elevilor din generația Z și cum se simt în comunitatea Impact Hub!

Oamenii din organizații mi s-au părut super implicați în ceea ce fac, cu o relație foarte bună cu elevii din comunitatea lor” – Raluca Popa

Faptul că fac parte din comunitatea Impact Hub înseamnă pentru mine o super oportunitate de a fi zilnic printre oameni foarte faini şi deschişi, care au o energie super pozitivă şi de la care ai foaarte multe lucruri de învăţat. Workshop-urile sunt foarte interesante şi ne învaţă o mulţime de lucruri utile, iar în general, în Hub mă simt ca într-o mică familie.” – Andreea Grigore 

Am observat la elevi că au nevoia de a comunica, cu toate ca ei sunt născuți atunci când Internetul a devenit și mai dezvoltat decât era atunci când eram noi mici.” – Radu Cosac

Îmi plac foarte mult oamenii din comunitate pentru ca sunt foarte prietenoși și deschiși. Cred ca Gabriel a făcut o treaba excelenta prin workshop-ul de ideatie.” – Andrei Axinte

Ce m-a surprins la elevi este faptul că deși au interese/ pasiuni comune cu alți colegi, ei nu știu unii de alții” – Simona Chirilă

Până pe 18 august, participanții la Academie vor folosi informațiile pe care le-au obținut din cercetările pe teren și din workshop-urile aplicate pentru a dezvolta aplicația și pentru a o putea prezenta la sfârșitul programului!